Nu-i votez si gata!

Nu, nu o sa votez cu Cibu. Mi se pare ca puterea l-a luat de cap si ca s-a inconjurat de oameni fara valoare. A pastrat in Primarie un sistem plin de cumetrii si interese care sug seva orasului de mai bine de un deceniu. In plus, cred ca putea face mai multe in patru ani si ca nu a facut.
Nu, nici cu Vasioiu nu o sa votez. Am fost dezamagit de felul in care a mintit, ascunzind faptul ca a fost angajata la firma fostului prefect PSD. Cred, de asemenea, ca putea face ceva mai mult pentru oras in vremea in care a ocupat functia de viceprimar, abordind o atitudine constructiva si mai cred ca atunci cind a ramas fara atributii ar fi trebuit sa-si dea demisia, nu sa incaseze un salariu pentru care nu muncea.
Nu, nici Lucian Tilea nu este o solutie din punctul meu de vedere. Declaratiile fanteziste din primii ani de mandat - lalelele din Olanda, baza NATO de la Braila, va amintiti, nu? - sint lucruri care l-au decredibilizat in ochii mei. Nu-l votez si gata!
Pe numele lui Mihai Danut nu o sa pun stampila in veci. In primul rind fiindca nu am incredere in masonii braileni ce au transformat un cod al valorii intr-o gasca in care se rezolva probleme si se negociaza afaceri. Apoi fiindca viseaza, asemeni lui Tilea, cai verzi pe pereti, comparind Braila cu insula Creta, incercind sa demonstreze - Dumnezeule, imi vine iarasi sa rid - ca intre insula inconjurata de cea mai limpede mare din lume, insula pe care se afla un sit arheologic cu monumente vechi de mii de ani, din vremea civilizatiei miceniene si orasul sau natal, Braila, nu-i mare diferenta, ba, daca ar sta sa se gindeasca si sa-si imagineze vreo doua-trei povesti cu Terente si Codin, le-ar da lectii de turism cretanilor.
Cu Ionel Alexandru de la PNG nu votez dintr-o gramada de motive, primul fiind acela ca un fost profesor a ajuns sa se gudure la picioarele magnatului Becali. Deci, nu-l votez, sa fie sanatos!
Simona Draghincescu? O fi simpatica, nu zic nu, dar nici macar ea nu crede ca o sa ajunga primar. Ba inca, defilind la umbra unui partid fantoma, candidatura ei imi pare un pic sinistra. Dar lipsa unui proiect serios pe care sa-l prezinte pentru Braila, in afara de rafuiala personala cu Cibu si de lupta pentru scaunul de la Piete, ma face sa nu-i acord credit.
Badalan? Cu tot respectul pe care il port unui om care tocmai si-a pierdut tatal, trebuie sa spun ca nu o sa-l votez. Asta pentru ca o lunga perioada de timp, Armata a fost locul din care banii publici s-au muls cel mai usor, iar domnul general, sint convins, stia ce se intimpla. Iar daca nu stia, foarte rau: nu as vrea ca la conducerea Primariei sa se afle un domn care nu stie ce se intimpla cu banii contribuabililor. In plus, tovarasia cu politicianul Sabau ii stirbeste, in fata mea, din credibilitate.
Nita? Nu stiu mare lucru despre Nita. O fi un om de afaceri prosper, habar n-am. Mie imi pare un fanfaron cu bani, care de-abia leaga doua cuvinte. Nu-l votez. La revedere, drum bun!
Mai sint citiva, la rubrica “si altii”, iar seful lor pare a fi Obreja, de la PC. In primul rind n-as vota omul conservatorilor, nici daca ar ploua cu conserve, iar in al doilea rind nu-l votez pe Obreja fiindca ma enerveaza cei care candideaza doar pentru a trage nu stiu ce lista dupa ei ori pentru a face jocul unor contracandidati, imprastiind voturile. De ceilalti, candidatul PIN ori PER, nici nu mai pomenesc, fiindca nu am la indemina lista cu numele alergatorilor spre fotoliul de primar: sa-i voteze cineva care isi aminteste macar cum ii cheama.
Bun. Deci nu votez pe nimeni. Ce inseamna asta? Ca, din punctul meu de vedere, la Braila, clasa politica e formata din oameni care nu merita votul meu. Problema nu este ca nu o sa-i votez eu, ci ca absenteismul o sa fie foarte ridicat si ca, prin urmare, o minoritate din ce in ce mai mica de votanti o sa aleaga destinul majoritatii. E o democratie pe dos pe care ne-o fabrica, incetul cu incetul, o gasculita de oameni destepti, in jurul careia s-au adunat toti cei pentru care pofta de putere si de bani e un caz patologic.

Dreptate pentru tonti

In urma cu citeva luni am pus mina pe citeva miliarde. Am primit linistit niste spaga de la citiva cititori, mi-am umplut casa din centru cu mobila de la firma unui patron pe care ceea ce urma sa scriu avea sa-l deranjeze. Pe peretii din living mi-am atirnat citeva tablouri oferite de citiva politisti. Cind mi le-au adus, am desfacut o sampanie frantuzeasca primita de la un lider de partid - persoana importanta, nu spui cine. Superfain, nu?! Asta pina zilele trecute, cind procurorii DNA m-au luat la intrebari. Niste sifonari, sint convins, m-au dat in git. Sincer, am avut un pic de emotii cind am primit citatia. Am pus mina pe telefon, mi-am sunat avocatii, dupa care m-am linistit. Am avut un somn usor, fara vise. Ieri, dosarul meu a ajuns de la DNA pe biroul domnului care se ocupa la noi, la ziar, cu resursele umane. L-a inchis in seif, iar directorul publicatiei a organizat o comisie care urmeaza sa se pronunte asupra vinovatiei mele. Presedintele comisiei, unul dintre redactorii de pe economic, mi-a soptit ca in dosar nu-i mare lucru, dar mi-a zis sa stau cuminte o vreme, sa o las mai moale la sedintele de redactie, eventual sa-mi iau un concediu pina delibereaza comisia din care face parte si fotoreporterul pe care l-am trecut pe lista de prime, luna trecuta. In fine, nu are rost sa ma pierd in amanunte. Astazi, comisia o sa-si spuna punctul de vedere, iar miine o sa urmeze votul redactiei, in plen. Daca jurnalistii vor considera ca exista suspiciuni in ceea ce ma priveste, dosarul se va intoarce la procurori. O sa fie o nebunie, ce sa mai vorbim! Dar nu-mi fac probleme: saptamina trecuta, intr-un caz asemanator, Colegiul Strungarilor a dat aviz nefavorabil urmaririi penale in dosarul lu’ nea Tache, tipul din Radu Negru care furase niste piese ca sa le vinda la fier vechi. Si tot asa, in urma cu ceva vreme, comisia din cadrul Colegiului Liftierilor a pus punct anchetei care o privea pe tanti Marioara, matusa mea, care urca bolnavii cu liftul in Spitalul Judetean. O pirise nu stiu cine ca cica ia spaga de la oameni, ca sa-i duca de la un etaj la altul. Oameni rai…
Uite ca nu mai stiu cum s-a terminat povestea cu dosarele lu’ Mitrea si Nastase, deputatii aia acuzati de nu stiu ce furaciuni, da’ sint convins ca nu i-au lasat la greu colegii lor de la Camera. Asta-i fain in Romania: justitia, buna sau rea, e una pentru toti.

Departe de Braila

La inceputul saptaminii trecute, departe de tara, departe de Brailita natala, Nicapetre escalada coloana infinitului la bratul unui inger. In urma cu aproape trei ani, un alt mare artist al Brailei, Emilia Dumitrescu, pasea in lumea de dincolo. Doi semizei care au zburat peste Braila si care au dedicat orasului operele lor. Doi artisti carora municipalitatea le-a acordat titlul de cetatean de onoare.
Cetateni de onoare, care va sa zica. Si adica ce inseamna titlul asta? Eu stiu ca pentru o persoana pe care o pretuiesti si care nu mai este versi o lacrima ori spui un cuvint. Eu stiu ca tablourile unui artist care, chipurile, te onoreaza nu ar trebui sa zaca intr-un depozit, ci ar trebui expuse intr-o galerie de arta. Eu stiu ca memoria unor personalitati precum Anton Dumitriu ori Vasile Bancila ar trebui pastrata intr-o casa memoriala si ca e de datoria ta, ca institutie care le-ai acordat titlul de cetatean de onoare, sa gasesti un spatiu in care aceasta sa functioneze. Fiindca, altfel, acordarea unor asemenea distinctii nu poate fi privita decit ca o forma de ipocrizie institutionalizata.
Nu stiu cum sa va spun… Ma incearca acum o sila profunda pentru tacerea pe care autoritatile brailene au pastrat-o in jurul mortii sculptorului Nicapetre. Ma cucereste, in fond, un fierbinte sentiment de dispret pentru felul in care Braila ii (ne)cinsteste pe acei dintre fiii ei care au jucat un rol important in istorie si cultura, pentru felul in care politicienii momentului se afiseaza pe linga ei atunci cind sint in mare voga si pentru felul in care se leapada de ei de-ndata ce nu mai sint. Nu, nu este nici un joc mudar aici, este doar o lipsa de civilizatie si de viziune. A nu cultiva valorile, a nu crea si a nu populariza modele de urmat pentru generatiile care vin, a lasa totul la voia intimplarii si la discretia prezentului flamind sint tarele unui oras in care mi-e din ce in ce mai rusine sa recunosc ca traiesc.

Afaceri cu fata umana!

Cu o avere estimata la peste 50 milioane de dolari si un profit pe anul trecut de peste 20 de milioane RON (200 de miliarde de lei vechi!), Gheorghe Caruz se numara printre cei mai avuti oameni de afaceri din Romania si intre primii trei bogatasi braileni.
Sa lucrezi la o companie care deruleaza o cifra de afaceri de sute de miliarde si care inregistreaza profituri uriase ar putea reprezenta un vis pentru orice om cu capul pe umeri, indiferent de pregatire si de domeniul in care s-a specializat, chiar daca vorbim despre ferme care se ocupa cu cresterea animalelor. Din nefericire, Romania postrevolutionara a fost terenul fertil in care a inflorit un anumit tip de patron: lacom, egocentrist, lipsit de scrupule si de orice forma de respect pentru comunitate ori pentru propriii angajati. Tipul de patron care nu-si asuma nici o forma de responsabilitate sociala. Imi place sa cred ca majoritatea oamenilor de afaceri de acest tip au disparut la sfirsitul anilor ‘90 ori imediat dupa 2000. Lacomia i-a bagat in puscarii, egocentrismul le-a fragmentat relatiile, lipsa de morala s-a intors impotriva lor si i-a ingenuncheat. Cazul magnatului de la Slobozia care clonase casa din celebrul serial “Dallas” pe propriul domeniu este un astfel de exemplu si mai stiu alte citeva asemenea cazuri de “imburgheziti” carora dictonul machiavelic “scopul scuza mijloacele” nu le-a tinut de cald la infinit. Cei mai multi dintre cei care au supravietuit au inceput sa-si aprecieze angajatii si au invatat lectia de “afacereza” din tarile prin care au umblat. Cu alte cuvinte, s-au adaptat si au inteles ce este aceea responsabilitate sociala corporatista, adica grija pentru mediu, relatia cu angajatii, conditii de munca civilizate, masuri privind sanatatea si securitatea in munca, facilitati oferite angajatilor de catre companie pentru pregatirea profesionala, corectitudine in relatia cu partenerii de afaceri, transparenta activitatilor companiei fata de angajati, clienti, comunitate si administratie si, nu in ultimul rind, implicarea in viata comunitatii. Responsabilitatea sociala corporatista se bazeaza pe responsabilitatea sociala personala, pe grija si disponibilitatea fiecarui individ de a-si duce viata tinind cont de tot ce este in jurul lui, in contextul regasirii in valorile promovate de companii. Acestea nu sint scornelile mele, sint dezideratele oricarei mari firme din lumea civilizata.
Dar cred ca pentru Gheorghe Caruz, Romania nu a intrat in mileniul III si nici din Europa nu face parte. Braila, cel putin, este inca in anii ‘90, iar el, patronul, se comporta ca atare: in societatile in care este actionar si care au aproape 250 de salariati nu functioneaza nici un sindicat si, in timp ce angajatii se pling ca au salarii de mizerie si ca primesc din partea firmei produse ce ar trebui scoase de la vinzare, Caruz se incrunta si tuna: “Noi producem carne si salam, carne si salam le dam!”. Fermele sale deverseaza tone de fecale in Dunare si, in timp ce Braila duhneste de-ti sare nasul de pe fata, Caruz ne flutura sub ochi documentele prin care s-a inteles cu Uniunea Europeana sa-si esaloneze investitiile de mediu pina la Sfintu’ Asteapta. Mai nou, desi angajatii sai au incetat greva spunind ca au ajuns la o intelegere cu administratia, Caruz neaga orice fel de acord si lasa sa se inteleaga faptul ca grevistii nu vor pupa nici macar punga de carne tocata cu care i-a amagit inainte de greva.
Or, dintre toate “defectele” lui Gheorghe Caruz, faptul ca isi umileste angajatii mi se pare cel mai blamabil, mai ales ca, la banii pe care ii invirte, Caruz si-ar permite “luxul” sa faca afaceri cu fata umana, chiar daca veniturile se calculeaza in functie de capetele de porci tranzactionate.

Inca doua premii

Din nominalizarile Galei presei lipsesc doua seciuni importante, zic eu: Interviu si Analiza. Asta nu ma opreste sa scriu pe cine as fi vazut eu pe podium la categoriile cu pricina. Dar nu acum, fiindca mi-e somn. Miine!

Galele presei brailene. Premiile lu’ Coman

Asa. Ziceam ca o sa revin cu nominalizarile mele. Iata-le:

Cel mai bun reportaj:

Florentin Coman - “S-a prabusit cu avionul si a supravietuit”. Este povestea cutremuratoare si foarte bine scrisa a unui batrin militar prabusit in ocean, cu un avion al companiei Tarom, in urma cu aproape 30 de ani.

Cel mai bun editorial:

Cati Lupascu - “Cu Dumnezeu coleg de banca”. Un punct de vedere echilibrat pe tema religiei in scoli. Mi-ar fi placut sa fi scris eu textul cu pricina.

Cel mai bun fotoreporter:

Nicu Mircea. Dupa mine, cel mai bun fotoreporter din Braila. Am lucrat impreuna la “Libertatea”, “Braileanul”, “Monitorul de Galati”, “Monitorul de Braila” si “Obiectiv”. Un profesionist desavirsit. Later edit: Si l-as lua cu mine oriunde as merge.

Cel mai bun reporter de stiri:

Simplu. Mihaela Dan. Fiindca nu pierde nimic.

Cel mai bun reporter de sport:

Mmm…? Imi vine sa zic Danut Lungu, dar e la Galati. Asa ca spun Costel Filip.

Cea mai buna ancheta:

Aici mi-e destul de greu. In ultimul timp, presa braileana nu a produs prea multe anchete in adevaratul sens al cuvintului. Totusi, pe site-ul Galei sint destule nominalizari. Mie mi-e greu inca sa ma decid, asa ca ma abtin. Pentru moment.

As vota pentru trei texte semnate de Narcis Voica, publicate in februarie 2006, despre lumea interlopa din Braila. Textele au reusit sa radiografieze structura, ierarhiile si legaturile dintre bandele de cartier din oras. Primul text poate fi citit aici. Pentru restul, mai bintuiti prin arhiva Obiectiv daca va intereseaza, fiindca mi-e lene sa pun link-uri.

Cea mai eficienta campanie:

Despre doua campanii stiu ca si-au atins cu adevarat scopul, si nu pot sa fac departajarea intre ele. Una este cea semnata de Madalina Grosu, “Cazul Mugurel”, in urma caruia un tinar bolnav a reusit sa stringa banii necesari pentru o operatie in Mexic, iar cea de a doua este cea semnata de Cristina Dosuleanu si in urma careia, o eleva de liceu, Cristina Ceaus, a reusit sa aduca in tara cadavrul tatalui sau decedat in Spania. Dupa mine, acestea sint cu adevarat lucruri care sa conteze. Dincolo de rinduri, dincolo de cuvinte, dincolo de politica si de marketing, doi ziaristi din Braila au reusit sa puna capat unor cosmaruri. Merita macar o umila plecaciune din partea noastra daca nu li se poate da cite un premiu.

Cel mai bun pamflet:

Nu cred ca exista cel mai bun pamflet. Exista colectia de pamflete, unul si unul, semnate de Iulian Grosu in paginile Scormonitoru’. Doar ca el nu se vrea nominalizat, nu se vrea premiat, nu se vrea. Da’ nici nu conteaza. Face treaba buna, iar eu il premiez aici. Sa traiesti si sa mai scrii.

 

Da. Stiu ce o sa spuneti. Toate premiile mele se indreapta catre redactori de la “Obiectiv” sau care au lucrat la un moment dat la “Obiectiv”. Explicatia, dincolo de subiectivismul meu, e simpla: la “Obiectiv” e cea mai buna scoala de presa si sint cei mai buni jurnalisti. Nu vreau sa sune sarcastic, insa, in afara de echipa de aici, trei - patru jurnalisti din Braila au sau ar putea avea un cuvint de spus: ****agu (editorial), ****ile (eveniment), ****anu (cultura) si ****anu (sport). Daca ar avea unde. Sa ma scuzati - m-am autocenzurat.

PS - Atentie! Nominalizarile si reflectiile mele se refera doar la presa scrisa.

Gala Presei Brailene. Bune si rele

Despre evenimentul cu pricina, gasiti detalii aici. Asta fiindca mi-e lene sa va spun toata istoria. Dar, ca sa fiu bine inteles, trebuie sa spun de la inceput faptul ca sint de parere ca o gala a presei, la Braila ori la Braila-Galati, este necesara. Si ca apreciez initiativa Dianei Tusa, insa am citeva rezerve pe care o sa le mentionez in rindurile ce urmeaza.

Asadar, din punctul meu de vedere:

1. e bine ca cineva s-a hotarit sa organizeze un asemenea eveniment;

2. nu stiu daca e bine ca niste premii acordate unor jurnalisti sa fie legate atit de strins de numele unui om politic, oricit de tinar, de simpatic si de plin de intentii bune ar fi el;

3. e bine ca exista ideea unei jurizari transparente;

4. nu e bine ca se voteaza pe internet, de catre orice persoana care isi poate face 10 sau 20 de adrese de e-mail. Un asemenea sistem de jurizare nu o sa reflecte nici valoarea materialului de presa, nici simpatia publicului. Doar vanitatea unui autor ori a unei institutii media care o sa-si voteze nominalizarile fara numar, fara numar… (am vazut ca au votat, printre altii, Vlad Tepes, comic! cristiana si dorian… Urmeaza, probabil, Lolek, Bolek si Cici. Sau Roko si Koko)

5. e bine ca au fost luate in calcul si ziarele, si televiziunile

6. nu e bine ca au fost atit de amestecate categoriile, ajungindu-se la situatia in care la categoria editorial, spre exemplu, sa intre, pe linga editoriale, un talk-show de televiziune, dar si un realizator de emisiuni TV, fara a avea mentionata vreo emisiune. E ca si cind am incerca sa alegem cea mai buna marfa dintre un mar, un iepure si un crescator de iepuri, asta la categoria cel mai bun fruct.

Astea fiind spuse, o sa adaug ca organizarea unui asemenea eveniment poate face mai mult rau decit bine (si presei, dar mai ales organizatorilor) daca scopul principal este doar de a bifa o actiune, daca regulamentul nu este foarte clar si daca sint formulate categorii care nu sint bine delimitate. Poate ca o diferentiere intre presa scrisa si audiovizual ar fi fost mai mult decit necesara. Poate ca existanta unui juriu profesionist (ma gindesc aici la un invitat - poate un jurnalist cunoscut de la unul dintre ziarele centrale ori un profesor de la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti sau Iasi - care sa faca selectia materialelor de presa). Poate ca atragerea in proiect a unor ONG-uri, gen APD, ar spala un pic din imaginea de actiune politica pe care o poate capata actiunea.

In ceea ce ma priveste, o sa sprijin evenimentul, dar asta nu inseamna ca apreciez organizarea lui, ci faptul ca sint de acord cu necesitatea unui astfel de demers. Si chiar daca editia din acest an ar putea fi un esec, sint convins ca o sa avem de invatat toti din ea si ca editia viitoare ar putea fi cu adevarat o reusita.

A… uite si nominalizarile mele (doar presa scrisa):

Cel mai bun reportaj:

Florentin Coman - “S-a prabusit cu avionul si a supravietuit”. Este povestea cutremuratoare si foarte bine scrisa a unui batrin militar prabusit in ocean, cu un avion al companiei Tarom, in urma cu aproape 30 de ani.

Cel mai bun editorial:

Cati Lupascu - “Cu Dumnezeu coleg de banca”. Un punct de vedere echilibrat pe tema religiei in scoli. Mi-ar fi placut sa fi scris eu textul cu pricina.

Cel mai bun fotoreporter:

Nicu Mircea. Dupa mine, cel mai bun fotoreporter din Braila. Am lucrat impreuna la “Libertatea”, “Braileanul”, “Monitorul de Galati”, “Monitorul de Braila” si “Obiectiv”. Un profesionist desavirsit.

Cel mai bun reporter de stiri:

Simplu. Mihaela Dan. Fiindca nu pierde nimic. 

Cel mai bun reporter de sport:

Mmm…? Imi vine sa zic Danut Lungu, dar e la Galati. Asa ca spun Costel Filip.

Gata. Ma opresc aici. Cu restul revin in urmatoarea insemnare.

 

Ziaru’ lu’ Grosu. A lu’ Iulian Grosu

Pe Iulian Grosu l-am cunoscut in 2001, pe vremea cind am lucrat la “Monitorul de Galati”. Dar ce dracu fac? Va iau de la ‘48? Ideea e urmatoarea: Iulian Grosu, tipul care se ocupa la “Obiectiv” de Scormonitoru’ (dar nu numai de asta), un ziarist fara prejudecati si cu vreo douazeci si ceva de procese pe care urmeaza sa le cistige, si-a facut ziar pe net. Ma rog… eu i-am spus ca el si prietenul sau Razvan si-au facut un blog, dar Iulian vrea sa se simta patron si o tine pe-a lui. Deci: Iulian Grosu si-a facut ziar pe net si scrie acolo lucruri despre oameni si fapte din Braila si Galati. Se cheama Antidotul si poate fi accesat la www.antidotul.ro

Gata!

Razboiul pacalicilor

Va imaginati ce ar fi daca toate cartile de joc dintr-un pachet ar fi numai jockeri? Numai pacalici? Ce fel ar arata un joc de bridge, de whist ori un simplu saptica? Cam asta imi pare a fi situatia la Braila, unde in lupta electorala nu au intrat oameni, ci pacalici, hopa-mitici care cad si se ridica, bufoni care au invatat dansul sacadat al cameleonului, insi pentru care ipocrizia este singura strategie politica pe care au invatat-o.
Fie ca vorbim despre candidatii partidelor ori despre cei independenti, lucrurile stau intocmai. Scosi basma curata din anchetele DNA, parasutati dintr-o formatiune politica in alta, iesiti sau intrati in partide in urma unor lovituri de palat ori a unor dictate de la centru, exilati ori autoexilati, bugetari sau, din contra, oameni de afaceri care si-au construit averile sugind de la buget, toti cei implicati in batalia pentru Primaria Braila au cel putin un lucru in comun: setea de putere. Binele public, rezolvarea problemelor orasului si impunerea vreunei viziuni politice nu reprezinta lucrurile cu care au pornit alde Vasioiu, Badalan, Cibu, Danut, Nita ori Balcan in lupta cea mare. Ca e vorba de pofta patologica de bani ori de satisfacerea unui orgoliu atit de expandat incit frizeaza paranoia, boala politicienilor braileni imbraca exercitiul electoral intr-o aura care nu are nimic de-a face cu interesele alegatorilor, o sa vedeti. Chiar daca promisiunile fac parte din arsenalul cu care defileaza deja candidatii, acestea nu sint integrate de ei in nici un plan postelectoral, asta pentru simplul motiv ca nici unul dintre oamenii politici despre care vorbim nu are un asemenea plan.
Problema de fond consta insa in faptul ca in urma acestui joc de pacalici, cei care or sa fie pacaliti, in final, vom fi tot noi, alegatorii. Fiindca in jocul asta de bambilici politic, noi pornim fara vreo sansa de cistig. Si, de fapt, nici macar nu jucam. Doar platim.

Vasioiu isi da demisiile

Astea nu mai sint pacaleli:

* Daniela Vasioiu isi da demisia din PDL si din functia de viceprimar si va candida la primarie, ca independent. Asta dupa ce negocierile cu PNL au esuat

* inca un inscris pe lista candidatilor independenti la primaria Brailei: Nicu Nita (daca numele Brainitza va zice ceva - da, el e)