Nu e vorba despre fotbal

Va mai amintiti ca, in urma cu citiva ani, ii asteptam pe jucatorii din “generatia de aur” sa ne scoata fotbalul din rahat? Cite sperante nu-si pusesera microbistii in revenirea in tara a lui Hagi, Lacatus, Dan Petrescu, Lupescu ori Gica Popescu… Citi nu vedeau in intoarcerea fiilor de aur ai fotbalului romanesc aruncarea peste bord a celor care doar ce pusesera mina pe cascaval si incepusera sa grohaie porceste pe la mese, fotografiindu-se alaturi de presedintii marilor cluburi europene…
S-au intors genialii fotbalisti, iar vocile care anuntau misiunea lor mesianica au inceput, incet-incet, sa se stinga. Un hotel la Mamaia, o tovarasie cu presedintele FRF ori o cirdasie cu impresarii au fost de ajuns pentru ca profetii sa taca, iar suporterii sa se resemneze cu eternii Sandu, Dragomir ori Becali infipti prin virful piramidei sportului rege. Invinsi de sistem ori de propriile caractere, genialii fotbalisti s-au transformat in umbre ori, mai rau, au preluat apucaturile celor pe care pareau ca-i contesta.
Tot despre sperante de-astea demontate a fost vorba si cind ne-am gindit la tinerii politicieni. Ponta, Boureanu, Olteanu, Seres, Daciana Sirbu ori Cosmin Gusa, iata citeva nume care imi vin acum in minte. Tineri, educati, sclipitori. Daca i-ai fi ascultat in campania electorala, ai fi putut paria ca sint gata sa dinamiteze Casa Poporului si sa schimbe felul in care se face politica in Romania. Si? Ce au schimbat? Chiar ieri citeam ca unii dintre ei sint campioni nationali la chiul de la serviciu.
In fine, ceea ce vreau sa spun este ca nu mai cred in generatii ori in persoane providentiale, nu mai cred in Noul ori in Viitorul Val, nu mai cred ca cei care au plecat prin lume se vor intoarce cu alta mentalitate si ca vor schimba ceva aici. Oricum ideile acestea au fost confiscate, violate si golite de continut - vezi, spre exemplu, partidul lui Gigi Becali intitulat pretentios “Noua Generatie”. Care noua generatie? Ca in afara de Becali, la Bucuresti, si de Ionel Alexandru, la Braila - care, fie vorba intre noi, numai din noua generatie nu face parte - zau ca nu stiu nici un reprezentant al acestui grup.
Bine, bine, si atunci, ce ne ramine? La ce sa speram? Sincer, as vrea sa cred in institutii. Si-mi pun sperante in faptul ca, la presiunile Europei, nu va mai trece chiar mult timp pina cind si institutiile de la noi vor functiona asa cum functioneaza pe tot continentul. Fiindca oricit am taragana lucrurile, e clar ca exista un singur drum.

Gala desenului animat

Uite-asa, fiindca mi-am amintit de copilarie:

Literatura de cartier

Stiu deja, de multa vreme, ca in viata culturala braileana este ceva putred. O dulce amicitie de fatada, care astupa aproape parinteste orice voce nemultumita. Scriitorii braileni se imbraca unul pe altul, cordial, in platose de laude stralucitoare si defileaza tantos, prin centrul satului, atunci cind din banii contribuabililor mai apare o carte, se mai organizeaza o lansare ori o mica chermeza de intelectuali. Cu banii contribuabililor apar carti atunci cind autorul este unul dintre Cei-Alesi, adica unul bine infipt in protipendada Brailei. Altfel, autorii se duc la cele doua-trei edituri din oras care au invatat sa traiasca din asta si isi scot maretele opere pe banii lor. Apoi le impart pe la prieteni si colegi de breasla. Din punctul meu de vedere, asta nu-i viata literara, asta nu-i literatura.
De acord, am mai spus lucrurile acestea si cu alte ocazii si, in fond, acesta a fost si motivul pentru care impreuna cu citiva tineri scriitori si critici am initiat o pagina de literatura si arta chiar aici, in ziarul “Obiectiv”, o pagina in care, in fiecare joi, autori care isi publica textele in reviste literare ori la edituri din capitala semneaza articole in care sint luate in “colimator” (si) volumele autorilor braileni. Textele pot fi citite si pe net, la www.obiectivbr.ro, sectiunea de “literatura si arta”. Ei bine, spuneam la inceput ca, la Braila, orice voce nemultumita este parinteste astupata. In cazul unei critici sincere, dar nemiloase, datele problemei se schimba, iar reactiile discrete sint inlocuite de amenintari cu procese, bataia sau moartea. Ieri am privit spectacolul ridicol al unui scriitor brailean care, suparat fiindca a fost publicata o cronica nefavorabila despre cartea sa, si-a dat jos pojghita de intelectual rasat abordind, in fata mea, stilul de neconfundat al baietilor de cartier. Am auzit apoi ca poetul cu pricina a urcat in Biblioteca Judeteana si l-a amenintat pe unul dintre colaboratorii nostri, motiv pentru care cel din urma va depune o plingere la politie.
Si gata, nu prea mai am cuvinte. La Braila, imi pare, pina si poezia este incumetrita cu violenta, iar puterea de a ramine drept in fata unei opinii care nu te avantajeaza si de a o combate cu argumente logice nu pulseaza in venele nimanui.

Focuri, fumuri si justitiari

Circula un zvon ca libertatea lui Corbu a costat vreo 200.000 de euro, iar un altul spune ca baietii din cartiere au facut cheta sa stringa banii astia, cu care au uns mai apoi chichitele intepenite ale sistemului de justitie ca sa mearga asa cum trebuie. Adica asa cum “trebuie” sa mearga un sistem de justitie intr-un oras in care ultima dezbatere pe tema combaterii coruptiei, dezbatere la care au participat reprezentantii institutiilor statului, s-a incheiat cu concluzia ca, in Braila, coruptia nu poate fi eradicata.
Un alt zvon zice ca un procuror brailean joaca intr-un film realizat de casa de productie a proxenetilor autohtoni alaturi de o fetiscana familiarizata cu trotuarele oraselor din Spania si Italia. Si ca, astfel, realizatorii filmului se tin departe de eventualele neplaceri pe care le pot avea din partea sistemului judiciar.
Tot un zvon, ba, as spune - chiar mai mult decit un zvon, spunea ca fotbalistul Banel Nicolita a fost scuturat de interlopii braileni fiindca s-a bagat prin afacerile din zona fara sa plateasca taxa de smecher la “tatal smecherilor”. Tatal smecherilor neaga informatiile ajunse prin presa doar pentru ca niste “zdrente de ziaristi” au pus botul la vrajeala. Fotbalistul neaga la rindul sau informatiile. Zvonuri, asadar.
Doar ca, daca am invatat ceva de cind ma aflu in presa, ei bine, am invatat ca fara foc nu iese fum. Si ca deseori vocile Brailei, care se fac auzite pe forumuri, de exemplu, au dreptate. Problema e ca fara probe, fara dovezi, fara nimic palpabil, vorbele ramin doar vorbe, vocile ramin doar voci. Ca, uneori, chiar si cu probe, nu se face nimic e o alta poveste.
Si tocmai faptul ca nu se face nimic, sau nu se face mare lucru sta la baza nemultumirii, frustrarii si neincrederii brailenilor. Si a revoltei. Fiindca daca pina de curind cititorii cotidianului “Obiectiv” isi exprimau, pe site-ul ziarului, doar nemultumirea fata de actiunea sau inactiunea institutiilor statului, de curind au aparut voci care propun si altceva. Cei mai activi dintre cititorii editiei electronice incearca sa se organizeze. Satui de faptul ca bandele de cartier fac legea in oras, ei au inceput sa-si schimbe numerele de telefon promitind sa-si faca singuri dreptate si sa curete Braila, daca cei platiti sa faca acest lucru nu sint in stare. “Ideea e sa fim uniti. De linsare ai auzit? As vrea sa vad si eu in care stat de drept au fost bagati in puscarie 100-200-300, sau 230.000 in cazul nostru, de cetateni pentru ca au vrut sa infunde mafiotii (…) Diferenta intre acesti mafioti si noi este ca ei au trecut peste aceasta frica in momentul cind au vazut ca pot imparti in stinga si-n dreapta pumni fara sa li se intimple nimic. Ei sint uniti: 20-30 si isi fac curaj unul altuia. Putem sa ne unim si noi, sa iesim in strada, sa vad cine are sa se atinga de sute de oameni. Asa am stat si cu Ceausescu de git atitia ani, 23 de milioane de oameni, tot din cauza fricii din sin cu care am fost crescuti si educati. Si unde am ajuns? In tarile civilizate, cind oamenilor nu le convine ceva ies in strada. Noi de ce sa nu facem la fel?”, spune un cititor. “Haideti fratilor sa ne intilnim! De ce doar scrieti? Haideti in fata la primarie sau pe Calarasi si haideti sa luam masuri impotriva tilharilor care ne terorizeaza… Aveti singe sa ne adunam in strada? (…) Sint disponibil sa ies pentru dreptate, si mai vin cu mine inca vreo 10-15 vecini care si ei sint terorizati (…)”, scrie un altul care isi publica si numarul de telefon pentru a fi contactat de cei care s-au saturat de domnia interlopilor.
Desigur, totul poate fi un foc de paie care sa se stinga la o adiere de vint. Dar lipsa de incredere pe care brailenii o au in sistemul de justitie este evidenta, iar gindul ca procesele s-ar putea muta din Palatul de Justitie in spatele blocurilor nu stiu daca ma bucura sau, din contra, ma sperie.