Discursuri mitocanesti

E limpede ca nu-i limpede. Si ca politica de Braila e o zeama tulbure, lunga si otravitoare. Sa fii politician local cu pretentii de a ajunge in Parlament ori in administratie si sa faci conferinte de presa in care sa arunci cu laturi in stinga si-n dreapta, uite, asta mi se pare ca arata perfect nivelul fanfaronilor care au pus mina pe filialele locale ale partidelor.
Sa-i spui unui adversar politic ca-i batrinel autist ori ca-i betiv, unui coleg de partid ca-l stringi de git, sa sesizezi pina si tu ca politicienii au sarit calul si sa faci, deci, un apel la moderatie, apoi sa spui despre unii ca au spirit de papagal si de maimuta ori sa-ti dai ochii peste cap si sa glumesti badaraneste (era sa scriu badalaneste) pe seama unei adversare dintr-un alt partid ca a venit la Braila in cautarea lui Terente, ei, da, astea sint semnele unei politici de mahala. Ca ii cheama Cibu, Stancu, Stefan ori Badalan, mi-e tot una. Sint toti o apa si-un pamint si cred ca, pornind pe drumul asta, nu se mai asteapta la vreo farima de respect din partea electoratului in numele carora, chipurile, se arunca in lupta. Mai cred ca, de fapt, ei nu dau doi bani pe respectul alegatorilor, din moment ce nu sint in stare sa se respecte pe ei insisi.
Ceea ce ma mira la politicienii locali este ca nu invata nici macar din propriile greseli. In fond, tipul acesta de discurs, plin de atacuri la persoana, a fost folosit cu mare pasiune si in ultima campanie electorala si nu a adus nici un fel de beneficii celor care l-au utilizat. Ba indraznesc sa cred ca tocmai folosirea unor mesaje constructive, civilizate si rezervate, orientate catre “ceea ce o sa fac eu” si nu spre “ceea ce fac sau nu fac ceilalti” a fost unul dintre lucrurile care l-au transformat pe Aurel Simionescu din invinsul din 2004, in invingatorul din 2008.
Ei bine, mi-e din ce in ce mai clar ca, cel putin la Braila, o innoire a clasei politice este departe, dar inca mai astept de la acesti politicieni prafuiti dezbateri pe proiecte reale si nu dispute mitocanesti.

Esti mindru ca esti brailean?

Interviul cu Sofia Klarsfeld, aparut in urma cu citeva zile in cotidianul nostru, un alt interviu, cu Johnny Raducanu, publicat de “Obiectiv” acum citeva luni, dar si insemnarile saptaminale despre personalitatile brailene din perioada de dinainte de dictatura comunista aparute sub genericul “Incursiuni in subconstientul orasului” schiteaza, pentru cine le-a citit, conturul unei cetati construite armonic, nu neaparat din punct de vedere arhitectural, cit mai ales spiritual si uman. Ce s-a intimplat cu Braila, dar mai ales cu brailenii in ultimele 5-6 decenii si cum de s-au destructurat pina la disparitie energiile pozitive ale oamenilor acestor locuri e greu de explicat. Certa ramine doar diferenta colosala dintre acum si atunci.
Graitor mi se pare, de pilda, si rezultatul sondajului derulat pe www.obiectivbr.ro, dar si zecile de comentarii pe marginea intrebarii “Sinteti mindru ca sinteti brailean?” adresata cititorilor editiei on-line a cotidianului nostru. Mai mult de 50% dintre cei care au raspuns sondajului de pe site declara ca nu au motive sa fie mindri de faptul ca s-au nascut ori ca traiesc in acest oras. Mai trebuie spus ca ideea acestei intrebari apartine tinerilor care au participat la simpozionul “Rebranding Braila”, eveniment la care cei prezenti au incercat sa gaseasca, printre altele, elementele care pot alimenta construirea unui nou destin al orasului. In ce masura au reusit si daca proiectele schitate de ei vor fi puse in aplicare vom vedea in viitorul apropiat. Deocamdata, imbucurator este faptul ca oameni din tot soiul de domenii au incercat sa gaseasca solutii pentru o relansare a orasului, lasind la o parte propriile orgolii si incercind sa redescopere motive de a fi mindri de lucrurile, locurile si oamenii din jur. Or, credeti sau nu, acesta e un mare lucru si un mare pas inainte pentru Braila acestor ani, daca tinem cont de faptul ca, de la vladica la opinca, locuitorii orasului s-au obisnuit sa nu vada mai departe de propriul interes si de capra vecinului, desigur.

Mentalitati feudale

Dupa cum Rusia ne-a aratat zilele trecute ca sub masca ei democratica se ascunde in continuare un urs mare, rosu, lacom si crud, tot asa, parlamentarii social-democrati si colegii lor, conservatorii, au tinut, miercuri, sa ne reaminteasca felul in care arata adevarata lor fata, votind pentru aberanta imunitate a domnilor Mitrea si Nastase in fata Justitiei.
Sa fie clar: pe toate argumentele social-democratilor si ale acolitilor lor, cum ca in speta Mitrea&Nastase ar fi vorba despre dosare politice nu dau doi bani. Nu asta e problema. Politice sau nu, dosarele cu pricina ar fi trebuit sa ajunga in fata Justitiei, dupa cum, politic sau nu, dosarul oricarui cetatean din Romania ajunge in fata instantei. Altfel, ce rost ar mai avea judecatorii in tara asta? Mie, mamei mele, vecinului de la apartamentul 12, tie, cititorule, nu ne-ar sari in aparare colegii de serviciu, votind in plen daca vom fi trimisi sau nu in fata instantei, in cazul in care am avea probleme cu legea. Accentuind si mai tare statutul de supra-lume al mocirlei de lux in care se scalda alesii neamului, cascind si mai mult falia dintre politicieni si restul muritorilor, facind praf articolul 16 din Constitutia Romaniei, ala cu “nimeni nu este mai presus de lege” si cu “cetatenii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, cei 265 de parlamentari care au votat, miercuri, impotriva inceperii urmaririi penale a celor doi mahari din PSD nu au facut, in fond, decit sa-si arate dispretul pentru unul dintre cele mai importante principii ale democratiei, cel al separatiei puterilor in stat.
In acest context, nu m-ar mira ca, de miine, cei 265, in virtutea faptului ca pot vota orice le taie capul, sa transforme cirpita noastra democratie intr-un feudalism stralucit in care Mitrea si Nastase sa joace rolul de stapini, iar noi, astilalti, de iobagi.

Treaba cu rebrandingu’

M-am intors eu de ceva vreme din concediu, am mai facut niste lucruri intre timp, dar blogul a ramas in paragina din pacate. Vreme de concedii (ale colegilor), treaba mai multa, timp putin – astea-s scuzele mele bine intemeiate.

No… Acum povestea cu rebrandingu’. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, trebuie sa spun ca zilele acestea, la Braila, se desfasoara o serie de intilniri legate de “rebranduirea” orasului. Ma rog, mie termenul de rebranding folosit in acest context mi se pare un pic pretentios, dar nu-i bai, nu sint genul de om care sa se impiedice in terminologii, in definitii, in cuvinte care sint sau nu sint in dictionare. 

Ideea unei dezbateri care sa aiba ca rezultat schitarea unor proiecte de care administratia publica sa tina seama in urmatorii ani este ceea ce m-a atras la acest eveniment si pentru care cotidianul “Obiectiv” a devenit partener media la eveniment, iar eu am acceptat sa fiu unul dintre moderatorii discutiilor.

Sint una dintre acele persoane nesuferite care considera ca nimic nu este imposibil atunci cind exista bunavointa si bunacredinta si m-am obisnuit sa intimpin lucrurile noi fara multe suspiciuni, chiar daca nici entuziasmul nu ma scoate de fiecare data afara din casa. Si cred ca bine fac. Imi place, spre exemplu, o vorba a unui nene foarte destept la vremea lui, filosoful Edmund Burke, daca nu ma insel: Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic. Si cum imi place sa cred ca fac parte dintre cei buni, ma implic in limita lungimii nasului meu in lucrurile la care sint invitat sa ma implic si la care cred ca ma pricep intr-o oarecare masura.   

Acuma, ca orice lucru, o asemenea dezbatere are parti bune si parti rele. Partile bune constau in faptul ca pentru prima oara, la Braila, societatea civila dezbate lucruri care tin de orizontul de dezvoltare a comunitatii, ca exista oameni de afaceri dispusi sa se implice in programe care tin si de binele comunitatii, nu numai de propriul buzunar, ca se face o evidenta dezinteresata a problemelor orasului si ca se cauta, din afara administratiei publice, solutii – uneori nonconformiste, ce-i drept - la problemele reale ale orasului. Bine - poate cel mai bine – este faptul ca apar idei frumoase, cum tot bine e ca tinerii orasului iau parte la discutiile “oamenilor mari”.

Partile rele sint apa batuta uneori in piua, lipsa unei culturi a dezbaterii, reflexul de ciobanasi mioritici al unora dintre participantii la discutii, neconstientizarea faptului ca o asemenea dezbatere trebuie sa fie constructiva, nu doar un nou sau unic prilej de a defila cu noile cuvinte invatate din dex ori cu noua poseta Coco-Chanel (ma rog, sper ca nu avea nimeni pe acolo o asemenea poseta. Nu este un apropo, e doar o metafora).

Si ca sa desavirsesc o adevarata analiza SWOT o sa vorbesc si de amenintarile din jurul acestui proiect: posibilitatea confiscarii lui in scop electoral, urmata de uitarea concluziilor proiectului intr-un colt al memoriei colective ori pe coltul biroului vreunui functionaras din primarie. Dar nu vreau sa cobesc. Sint plin de ginduri pozitive de felul meu, asa ca zimbesc senin si un pic naiv. In fond, e ca in “Pariul” lui Pascal: reusita acestui proiect ar intrece in efecte nereusita lui. Iar daca o sa ma intrebe cineva “ce dracu’ am facut pentru orasul meu”, o sa pot sa-i spun ca macar am incercat.

Cum am incercat si azi sa ajung la timp la intilnirea cu pricina, doar ca jobul mi-a pus catusa de birou pina a trebuit sa abandonez ideea de a mai modera vreo discutie, motiv pentru care dezbaterile de azi au avut loc intr-o singura sala. Fara mine, o buna bucata de vreme.

In fine. Despre povestea asta cu rebrandingu’ o sa scriu eu si un editorial. Poate miine.

Din nou despre taxa de paticipare

Uneori mi-e greu sa inteleg logica din declaratiile presedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu. El stabileste, de pilda, o taxa de participare a candidatilor PSD la parlamentare de jumatate de miliard de caciula, apoi, atunci cind liberalul Vasile Datcu atrage atentia ca in Consiliul Judetean s-au strecurat niste politicieni rupti in fund, care nu au completat nici un rind in declaratia de avere fiindca averea lor era pe minus, Stancu sare ca ars si vorbeste despre discriminare. Spune domnia sa ca nu ar fi corect sa desemnezi oameni numai dintre cei cu bani si sa elimini din start tinerii, dintre care multi inca nu au apucat sa adune avere: “N-o sa ne legam noi de lucrurile astea, este o discriminare, oricare cetatean are dreptul legal sa aleaga si sa fie ales. Ce criterii de avere sa folosesc? Punem o bariera de 1 milion de euro, ca sa ii dai voie omului sa candideze la presedinte sau primar? Nu se poate asa ceva! Nicaieri in lumea asta nu exista o astfel de conditie. Este dreptul fiecaruia de a participa la un concurs, la o intrecere, care e pe voturi. Este indiscutabil gresita o astfel de pozitie”, spune Stancu si, sincer, tind sa-i dau dreptate. Doar ca… Doar ca, citind aceste fraze iesite din gura lui Gheorghe Bunea Stancu, imi pare ca cineva l-a furat pe presedintele CJ si l-a inlocuit mai apoi cu un frate geaman ori cu vreo clona. Spun asta fiindca, cu doar o saptamina inainte, daca va mai amintiti, liderul social-democratilor braileni facea urmatoarea declaratie, vorbind despre banii cu care trebuie sa contribuie la campania electorala din toamna reprezentantii PSD in colegiile electorale: “Am stabilit, in principiu, un minim de 500 de milioane de lei vechi, de fiecare candidat. (…) Sigur ca asta e o suma minima, s-ar putea sa fie necesare sume mai mari”. Pai cum vine asta, domnule presedinte? Unde incepe si unde se termina discriminarea in PSD? Unde ati fost sincer si unde ipocrit?

Taxa de participare

500 de milioane de lei vechi. Aceasta este suma de pornire cu care trebuie sa intre in jocul electoral din toamna fiecare dintre candidatii PSD la un post de parlamentar. Spun suma de pornire, fiindca presedintele filialei locale a partidului a lasat sa se inteleaga faptul ca ar putea fi vorba de mai mult decit atit. “Am stabilit, in principiu, un minim de 500 de milioane de lei vechi, de fiecare candidat. (…) Sigur ca asta e o suma minima, s-ar putea sa fie necesare sume mai mari”, a spus Stancu si sint convins ca presedintele PSD are nasul format pentru a mirosi inca de pe acum averile care se vor toca in campania electorala programata pentru aceasta toamna. In fond, indraznesc sa spun ca in noiembrie vom asista la cele mai scumpe alegeri de pina acum si ca sumele de pornire anuntate de Stancu sint valabile la toate partidele, nu numai la PSD, in cazul candidatilor care chiar isi doresc un fotoliu in Parlament. Ciudate, ipocrite sau incomplete imi par in acest context declaratiile reprezentantilor PDL Braila, care sustin ca se afla in cautarea unor personalitati neimplicate politic pina acum, dispuse sa candideze la Senat ori Camera Deputatilor. Sint de parere ca daca partidele cauta personalitati, le cauta pe alea dispuse sa cheltuiasca intr-o luna sume colosale pentru sansa de a cistiga o felie din ciolanul puterii.
Prin urmare, ce or sa aduca nou aceste alegeri, cu votul lor uninominal cu tot? Mai nimic, cel putin la nivelul Brailei. In conditiile in care “taxa de participare” incepe de la jumatate de miliard (asta la un partid de stinga) si se termina Dumnezeu stie unde, e clar ca asistam la o filtrare a candidatilor pe criterii care nu tin nici de competenta, nici de statut social si nici de notorietate, ci de banii din cont ori de la saltea. Aceasta e, din punctul meu de vedere, forma prin care clasa politica actuala se conserva, e modalitatea prin care votul uninominal e trimis la plimbare.