Politica lu’ tac’su

Mai daţi-o dracului de treabă! Dacă aţi ajuns să vă numiţi odraslele, finii şi surorile pe posturi de directori înseamnă că-i desconsideraţi nu numai pe alegătorii voştri ori pe contribuabilii de rând, ci şi pe colegii de partid, care au muncit în campania electorală şi care îşi aşteptau – nu-i aşa? – recompensele. Dezamăgirea celor din urmă mă lasă rece, ce-i drept, şi cumva înţeleg şi faptul că trebuie să vă scoateţi banii pe care i-aţi pompat în campania electorală, însă nu m-am gândit până acum că lăcomia voastră poate ajunge atât de jos. Îmi aduc aminte că era o vreme când titulatura de “baron local” vă cam deranja, domnilor, dar observ că faceţi tot posibilul să respectaţi “eticheta” şi să transmiteţi titlurile nobiliare celor de acelaşi sânge.

Să fie rudele voastre specialişti atât de buni încât să nu poată mişca Brăila fără ele? Să fie oare sărăcia atât de mare în familiile voastre, încât să îl trimiteţi şi pe “ăla micu” să aducă un ban în casă? Să fie, de fapt, “ăla micu” atât de incompetent, încât să nu-şi poată găsi un job bine plătit fără ajutorul lu’ ta’su? Să vă simţiţi oare atât de singuri şi de neîncrezători în tovarăşii voştri politici, încât să fiţi nevoiţi să vă puneţi rudele în funcţii cheie ca să fiţi siguri că mălaiul e cernut în buzunarul care trebuie?

Oricare ar fi răspunsurile la aceste întrebări, domnilor, stilul acesta, feudal, de a instaura domnia clanurilor în administraţia locală, stil brevetat la Brăila – dacă nu mă înşel – de Ilie Decă la Finanţe, arată încă o dată că viaţa politică nu a evoluat câtuşi de puţin şi că voi, politicienii locali, rămâneţi acelaşi neam de traistă, parveniţi, ipocriţi şi puşi pe căpătuială, pe care îl ştiam. Lipsiţi de viziune, de bun simţ şi de respect faţă de oameni. Iar diferenţa dintre clanurile voastre şi clanurile de interlopi care fac legea pe maidanele Brăilei constă în faptul că unii dintre băieţii de cartier au onoare.

Cui i-e frică de FMI?

Treziţi cu greu după o campanie electorală în care au promis câte-n lună şi în stele şi după o lungă perioadă de împărţit bucăţi din ciolanul şi caşcavalul puterii, guvernanţii au înţeles, în sfârşit, că mult trâmbiţata criză economică nu este doar o sperietoare din cârpă şi paie, ci un balaur în carne şi oase, capabil să recompună ordinea mondială. Şi în mijlocul gerului economic universal, România pare greierele din fabula lui La Fontaine. Răguşită după chiuielile electorale, sleită de puteri şi înfometată, fără bani la teşcherea, fără provizii şi fără idei. La un pas de un şoc hipotermic, cu sângele aproape îngheţat, bătut de intemperii, greierele românesc s-a văzut pus într-o situaţie neplăcută, aceea de a lua bani cu împrumut pentru a încerca să reziste pe vremea asta meschină.

Acum – fiindcă am auzit tot soiul de teorii, care mai de care mai fanteziste – o să amintesc faptul că Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie internaţională, fondată în 1945, care are 185 de state membre, printre care se numără şi România. Fiecare stat membru plăteşte o anumită cotă stabilită în funcţie de puterea economică, iar una dintre responsabilităţile principale ale FMI este să acorde împrumuturi ţărilor care au dificultăţi de balanţă de plăţi, oferind acestor state posibilitatea de a-şi reface stocul de rezerve internaţionale, de stabilizare a cursului valutar, de continuare a plăţii importurilor şi de reinstaurare a condiţiilor de creştere economică. Fireşte că atunci când închei un acord cu FMI – care nu este nicidecum o bancă ci, mai degrabă, un fel de CAR – trebuie să respecţi nişte condiţii, asta ca să fie limpede că nu-ţi baţi joc de bani, aşa cum ai făcut până acum. Că nu o să bei şi nu o să mănânci mai mult decât îţi poţi permite, că nu o să dai bani la lăutarii electorali când copiii îţi plâng de foame în curte. Partea bună este că odată cu suportul financiar, organizaţia îţi oferă şi asistenţă profesională şi tehnică şi îţi monitorizează mişcările, astfel încât să nu o iei iarăşi pe arătură.

Ar putea fi condiţiile FMI draconice? Sincer să fiu, eu îmi doresc să fie draconice. Fiindcă m-am săturat de risipa banilor publici, m-am săturat de sacrificarea salariaţilor şi agenţilor economici din mediul privat, m-am săturat de pomenile electorale şi de banii turnaţi pe post de asistenţă socială în capul paraziţilor sociali. Şi, fie vorba între noi, am mai mare încredere în profesionalismul specialiştilor Fondului Monetar Internaţional decât în cel al politicienilor români.

Din nou despre educatie. Cu dazamagire

Că în sistemul bugetar există o mâncătorie de nedescris, ştiam. Că în cancelarii numai despre educaţie nu se vorbeşte, ştiam şi asta. Ştiam şi faptul că profesionalismul cadrelor didactice este pe cale de dispariţie. Ici-colo, strălucirea unui pedagog ce se apropie de vârsta pensionării ori sclipirea unui tânăr capabil, care s-a aventurat să se lupte cu morile de vânt din sistemul de Educaţie, se estompează brusc în marmelada de interese provinciale, financiare şi politice, în orgoliile mărunte şi în mediocritatea care pune stăpânire, din păcate, pe instituţiile de învăţământ din România, în general, şi pe cele din Brăila, în special.

Sper să greşesc şi să fiu cât mai curând contrazis de realitate, doar că realitatea ultimelor zile, în loc să mă contrazică, mi-a întărit ideea că asemenea sistemului de Sănătate, Educaţia tuşeşte muribund, posedată de o boală ce pare fără leac. Textele care vizau schimbările de la şefia Inspectoratului Şcolar, publicate în ultima vreme de cotidianul “Obiectiv”, au adunat mii de vizualizări şi sute de comentarii pe site-ul ziarului, interesul comunităţii locale pentru actul de educaţie fiind îmbucurător. Îngrijorătoare au fost însă tocmai comentariile, cele mai multe dintre ele având ca autori cadre didactice. Limbajul suburban, insultele şi calomniile, miştourile mitocăneşti aruncate din spatele anonimatului îmi par cu totul nedemne de statutul unor persoane cu pretenţii intelectuale înalte, de la care aşteptăm să ne educe copiii şi să cultive noilor generaţii valori morale veritabile. E dezamăgitor, chiar revoltător, să citeşti texte cu limbaj de gang scrise de persoane despre care ştii că a doua zi urmează să intre într-o sală de clasă, cu catalogul în mână.

Nu în ultimul rând trebuie spus că în discuţiile aprinse de pe site-ul ziarului, nicăieri nu a fost menţionat interesul elevilor, cum nici în luările de poziţie vizavi de ultima ispravă a Ministerului Educaţiei de a reduce numărul orelor de sport nu s-a întâmplat acest lucru. În scrisoarea de protest semnată de preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”, prof. Marius Nistor, spre exemplu, marea grijă o reprezintă banii pierduţi de profesori prin desfiinţarea catedrelor, nu lipsa de educaţie fizică a elevilor ameninţaţi de obezitate.

Trăim zile ciudate, e adevărat, zile în care citatul din Mark Twain “nu am lăsat niciodată şcoala să îmi afecteze educaţia” ar trebui să sape adânc în mintea fiecărui părinte care visează un viitor strălucit pentru copilul său.