Politică, religie şi afaceri. Dumnezeu SRL

400 de milioane de euro. O suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi. 5 etaje dintre care trei în subteran. 110 metri înălţime. 12 lifturi. 500 de locuri de cazare. 250 de locuri de parcare. Poate adăposti 5.000 de oameni în “pavilionul central” şi alte 120.000 de persoane în curţi şi anexe, acestea putând urmări programul pe gigantice ecrane video de ultimă generaţie. Un colos. Un colos de 400 de milioane de euro, sumă în care nu este inclusă valoarea terenului. Un colos a cărui construcţie ar putea începe până la sfârşitul anului. Nu este un mall realizat pe banii unui investitor străin şi nici aeroport nu este. Nu sunt banii vreunui patron excentric care îşi doreşte o piramidă în mijlocul capitalei. Jumătate din ei sunt banii tuturor românilor, destinaţi, în perioadă de criză, unui proiect cel puţin megalomanic, din punctul meu de vedere.

O să mai amintesc şi faptul că, dincolo de Catedrala Mântuirii Neamului – căci despre ea era vorba -, trei sferturi din bugetul Ministerului Culturii se duc anul acesta pe finanţarea de construcţii şi lăcaşuri de cult, ba chiar o să îndrăznesc să afirm, exagerând doar pentru a sublinia ce nu-mi pare în regulă, că ne îndreptăm încet-încet către un stat în care puterea sacerdotală va înlocui structurile democratice. În condiţiile în care în şcolile din România orele de religie aduc a îndoctrinare religioasă, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă dispune de post de radio cu acoperire naţională, de o economie paralelă scutită de impozite şi taxe şi mai ales de o influenţă din ce în ce mai vizibilă şi mai agresivă asupra instituţiilor statului, în aceste condiţii, spuneam, senzaţia că BOR se află în plină ofensivă de acaparare a pârghiilor puterii şi de tentativă de control a societăţii este din ce în mai pronunţată.

Citeste mai departe

Invitatie la o lansare

Lucrurile stau in felul urmator: simbata – 20 iunie, la ora 12.30, la Bookfest (Complexul Expozitional Romexpo din Bucuresti) la standul Editurii Millennium Press. O sa fiu acolo si va astept si pe voi. Aia care aveti chef. Care ma iubiti sau care ma uriti, daca va place cum scriu ori ce scriu, daca aveti chef sa ma vedeti ori sa schimbam citeva cuvinte. Daca vreti sa ma imbratisati ori sa ma injurati. Daca va place literatura fantastica. Daca va place literatura.

O sa fiu acolo fiindca Editura Millennium Press lanseaza antologia “Millennium. Fantasy & Science-Fiction”. In volum se afla si textul meu “Crama lautarilor”, o poveste a carei actiune se petrece, daca-mi amintesc bine , in Braila. Va recomand cartea nu atit pentru povestirea mea cit mai ales pentru textele celorlalti autori: Jeff Carlson, Cory Doctorow, Richard Paul Russo, John Scalzi, dar in primul rind pentru cele ale romanilor, o parte dintre scriitorii autohtoni de literatura a imaginarului pe care ii admir cel mai mult: Dan Dobos, Liviu Radu, Danut Ivanescu, Sebastian Corn. Doua dintre texte sint premiate cu Locus si Nebula, unele dintre cele mai importante premii de gen. Povestirile au fost selectate de Michael Haulica si Horia Nicola Ursu. Mai trebuie sa va spun ca antologia a fost cea mai bine vinduta carte in prima zi a tirgului de carte, la standul Millennium Press. So… va astept simbata. Editorii, traducatorii si o parte dintre autori vor fi de fata. Daca ratati intilnirea de simbata, incercati sa nu ratati cartea. O puteti comanda de AICI (in stinga este un buton pe care scrie “Comenzi”). O prima impresie despre textul meu va puteti face citind fragmentul din Tiuk!

Bunica, adica tu

La priveghiul bunicii am fost duminică, în timp ce, prin alte părţi, unii oameni îşi înmormântau voturile în urne. Bunica părea că doarme şi, pe când bocitoarele din sat îşi depănau în plânsete amintirile legate de ea, dincoace, în curte, o tuşă din sat ne împărţea pe şest bilete cu însemnele unui partid şi ne făgăduia că, un pic mai pe seară, vine un nene cu un microbuz să ne ducă până la secţie, că se face târziu şi-i păcat să nu votăm. Tăcută, în satul ei european fără canalizare şi trotuare, bunica dormea fără să respire, în vreme ce rudele venite să-şi ia rămas bun de la ea se aprinseseră într-o dezbatere socio-politică cu parfum electoral. Chiar aşa, nemişcată, ca o statuie de ceară, bătrâna părea că le ştie pe toate. În fond, le văzuse pe toate: războiul care-i ologise bărbatul, foametea care-i prăpădise un băiat, comunismul care-i răpise rudele şi i le ucisese la canal, apoi tranziţia fără sfârşit şi fără noimă. Îşi înmormântase părinţii, soţul şi fraţii, ba îşi condusese la groapă şi câţiva copii. Se împăcase cu rostul fără rost al vieţii şi-şi aşteptase, cuminte, sfârşitul.

Pe bunica, cea mai bătrână femeie din satul său european, am coborât-o în pământ luni, iar groparii au bătut cuie în capacul pus peste ultimele vise şi speranţe ale generaţiei sale. În timpul ăsta, cei-plini-de-viaţă se certau la televizor, neştiind care dintre ei a câştigat cu adevărat alegerile. Şi în vreme ce noi, ceilalţi, murim câte puţin, ei continuă să se certe. Dar niciunul dintre ei nu pare să pună preţ pe faptul că, de fapt, miza gâlcevei lor o reprezintă chiar vieţile noastre.

Mai trist e că nici noi nu mai înţelegem asta şi că ne întoarcem resemnaţi în casele din oraşele şi satele noastre europene, unde weceurile din fundul curţilor seamănă izbitor cu urnele de vot.