La revedere, maestre!

Sint momente cind se lasa tacerea. Si cind nimic altceva nu mai conteaza.

Obisnuiti cu criza. Mmm?!

Unii spun ca noi, romanii, am trecut prin atitea crize, ca deja avem fundul si urechile tabacite, ca spinarea ne-a ajuns o carapace uscata si dura, ca pe abdomen ni se zaresc inca urme de vertebre de la cureaua prea strinsa cindva in jurul coloanei vertebrale, ca avem bataturi in genunchi si pe piept de la atita mers tiris, ca poa’ sa se duca lumea dracu’ cu totul, da’ noi, romanii, o sa ne descurcam. Pe vremea lu’ Ceasca, in anii ‘80, a fost criza continua si ne-am descurcat, se spune. Ne-am descurcat si dupa revolutie, la liberalizarea preturilor si ne-am descurcat si prin ‘96-’97, in plina cascada de lichidari de intreprinderi, cind somajul o tinea dintr-o detonare intr-alta, populind orasele tarii cu triburi de someri. Ne-am descurcat. Neam de descurcareti ce sintem!
Acum, cind criza nu mai bate la usa, ci s-a furisat direct in sufragerie unde ne citeste excitata facturile ca pe niste reviste pentru adulti, inca ne privim in oglinda si ne facem curaj. Criza n-am mai vazut noi?
Doar ca, nu stiu de ce, eu am impresia ca romanii nu sint obisnuiti cu criza, ci satui de ea. Satui pina peste cap. Si ca acum, cind parea ca abia o scoatem la capat si ca luminita de la capatul tunelului nu este din nou o locomotiva, criza economica – daca va fi atit de nenorocita pe cit avertizeaza, transfigurati, analistii – ar putea aprinde fitilul unei bombe sociale. Iar parteneriatul asta strategic menit, cica, sa furnizeze o majoritate si o guvernare stabila pentru Romania nu-mi inspira nici un pic de incredere, ci imi pare ca adinceste si mai mult falia dintre oamenii politici si restul lumii, dintre Romania lor si Romania noastra, dintre ei si noi. Fara opozitie credibila, fara sindicate libere, cu o presa care isi va cauta, in vreme de criza, protectia economica in bratele puterii, oamenilor nu le vor ramine prea multe variante pentru a simti ca-si varsa amarul ori ca cineva il varsa in numele lor. Or, in aceste conditii, ceea ce se intimpla zilele acestea pe strazile din Atena ori Salonic imi pare o perspectiva sumbra, dar credibila, pentru nevoile de refulare ale oricarei comunitati ajunse la capatul rabdarii.

Astazi sint la Gaudeamus

Pentru mai multe detalii, consultati blogul Tritonic (click aici).

Pauza

Democratia in pericol la Braila

Sint mihnit. In Braila, libertatea de opinie si de expresie, libertatea si diversitatea artelor sint in pericol. Nu numai Cazul Murgoci este un exemplu. Azi, intr-o conferinta de presa a PSD, liderii social-democratilor braileni au facut-o pe criticii de arta si au condamnat ultima piesa pusa in scena de Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti. Nu a fost doar o conferinta de presa, daca tinem cont de faptul ca cei trei critici de teatru au fost deputatul Mihai Tudose, presedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu si primarul Aurel Simionescu, primaria fiind si cea care finanteaza teatrul. Am scris un editorial despre asta pe care il puteti citi in ziarul de miine.

Pina una alta, pentru liderii PSD am o dedicatie:

“Teoria flegmei” la PRO TV International

Emisiunea “Parte de carte” va fi difuzata si pe PRO TV International. Prima editie, cea in care a fost supus atentiei volumul meu “Teoria flegmei. Apel la mitocanie” este programata pe 27 septembrie, de la ora 13.15 (ora Romaniei). Mai multe detalii gasiti AICI.

Bookfest 2008. Lansare “Teoria flegmei. Apel la mitocanie”

PS

Miine sint cu cartea la Medgidia. Lansare la ora 16.30 la Biblioteca Municipala, iar joi, asa cum am anuntat, la Biblioteca Judeteana din Braila, de la ora 17.00. Va astept cu drag.

Hai ca ne-am inrosit la loc

Presedinte de Consiliu Judetean – Gheorghe Bunea Stancu (PSD)

Turul 2 la Primarie – Constantin Cibu (PCR, pardon… PNL) si Aurel Simionescu (PCR, pardon… PSD)

Angrenaj cu ţîţe şi proptele

Acelasi angrenaj de pile, relatii si cumetrii care a functionat pina in ‘89, da, angrenajul acela bazat pe spaga, pe genti pline cu peste, pachete de tigari, sapunuri si sticle de bauturi cu care se deschideau usile catre o viata ceva mai dulce, acel angrenaj s-a conservat cel mai bine in sistemul bugetar, acolo unde avansarile se fac in continuare pe aceleasi principii impamintenite de decenii, acolo unde, ca sa lucrezi in nu stiu ce minister, trebuie sa umpli portbagajul vreunui sus-pus si buzunarul “prietenului” care iti face legatura cu sus-pusul. Daca va amintiti, spre exemplu, de cazul caltabosilor lui Remes, va puteti face o idee despre nivelul la care poate urca spaga si despre nivelul la care se coboara protagonistii unor astfel de episoade.
In fond, coruptia se transmite ca intr-un joc de domino, de la virf catre baza, iar spaga platita bosului din minister care ti-a facilitat o avansare trebuie recuperata. De unde? De la clientii tai. De la cei care vor la rindul lor o slujba mai buna, de la patronii care au pus ochii pe vreo lucrare si vor sa participe la o licitatie, de la cei care au un dosar penal pentru care tu, politistul, procurorul ori judecatorul, poti sa intervii cumva. Cel pe care l-ai ajutat te scoate la o masa intr-un loc discret, va zimbiti si va impartasiti impresii, iar peste citeva zile o sa te sune din nou sa-ti faca un cadou, doar asa, din prietenie, ca sa intretina relatia, fiindca va mai veni o vreme cind va avea nevoie de tine. Apoi te mai scoate la o masa, eventual jucati un biliard ori un bilet la loto, te porti frumos desi nu dai doi bani pe el, insa ii zimbesti condescendent, fiindca e Ţîţa la care sugi. Cind apare un control de la Bucuresti, tu stii deja ce ministeriabil vine, il scoti la rindul tau intr-un loc discret, iar prietenul tau, in timp ce ministeriabilul va priveste condescendent, ii cere cheile de la masina si-i umple portbagajul cu peste, bautura si icre negre. E o chestie verificata, o stii de la seful tau, de la colegii tai, o stii de la cei care au iesit deja la pensie si o stie si ala care abia a intrat in sistem si viseaza sa avanseze. Toata smecheria e sa mentii echilibrul si sa fii sigur ca cei cu care ai de-a face sint ca tine. Probleme apar cind cineva te sapa si vrea sa-ti ia locul. Atunci trebuie sa cotizezi si mai mult, si mai sus, iar batalia se da nu pe competenta, ci pe cine are pila mai smechera, pe cine are cele mai bune “proptele”. Angrenajul in care tu esti o rotita este imens si are legaturi in zona politica, dar si in zona baietilor destepti din lumea interlopa. E o piramida imensa, care urca la un pas sub Dumnezeu si se duce pina jos, in iad sau si mai jos, in cartierele sarace. E un paienjenis imens, in care fiecare are scaunelul lui de unde maninca, fiecare are Ţîţele lui, la care suge.
Uneori, vreun ofticat caruia i-ai luat locul fiindca propteaua ta a fost mai lunga decit a lui face galagie. Fiindca uita de legea tacerii, angrenajul il scuipa afara. Alteori, vreo Ţîţă trebuie sacrificata fiindca a sarit calul, fiindca a batut vreun ziarist ori pentru ca a prins prea mult tupeu. Cind este sacrificata, Ţîţa tipa. Ei bine, atunci trebuie, intr-adevar, sa fii atent. Sa-ti pastrezi calmul, sa nu transpiri, sa analizezi problema si sa o rezolvi. Daca gresesti, angrenajul te trece pe linie moarta si trebuie sa astepti o vreme, fiindca proptelele tale se leapada un timp de tine. Doar un timp.

Gala Presei Brailene. Bune si rele

Despre evenimentul cu pricina, gasiti detalii aici. Asta fiindca mi-e lene sa va spun toata istoria. Dar, ca sa fiu bine inteles, trebuie sa spun de la inceput faptul ca sint de parere ca o gala a presei, la Braila ori la Braila-Galati, este necesara. Si ca apreciez initiativa Dianei Tusa, insa am citeva rezerve pe care o sa le mentionez in rindurile ce urmeaza.

Asadar, din punctul meu de vedere:

1. e bine ca cineva s-a hotarit sa organizeze un asemenea eveniment;

2. nu stiu daca e bine ca niste premii acordate unor jurnalisti sa fie legate atit de strins de numele unui om politic, oricit de tinar, de simpatic si de plin de intentii bune ar fi el;

3. e bine ca exista ideea unei jurizari transparente;

4. nu e bine ca se voteaza pe internet, de catre orice persoana care isi poate face 10 sau 20 de adrese de e-mail. Un asemenea sistem de jurizare nu o sa reflecte nici valoarea materialului de presa, nici simpatia publicului. Doar vanitatea unui autor ori a unei institutii media care o sa-si voteze nominalizarile fara numar, fara numar… (am vazut ca au votat, printre altii, Vlad Tepes, comic! cristiana si dorian… Urmeaza, probabil, Lolek, Bolek si Cici. Sau Roko si Koko)

5. e bine ca au fost luate in calcul si ziarele, si televiziunile

6. nu e bine ca au fost atit de amestecate categoriile, ajungindu-se la situatia in care la categoria editorial, spre exemplu, sa intre, pe linga editoriale, un talk-show de televiziune, dar si un realizator de emisiuni TV, fara a avea mentionata vreo emisiune. E ca si cind am incerca sa alegem cea mai buna marfa dintre un mar, un iepure si un crescator de iepuri, asta la categoria cel mai bun fruct.

Astea fiind spuse, o sa adaug ca organizarea unui asemenea eveniment poate face mai mult rau decit bine (si presei, dar mai ales organizatorilor) daca scopul principal este doar de a bifa o actiune, daca regulamentul nu este foarte clar si daca sint formulate categorii care nu sint bine delimitate. Poate ca o diferentiere intre presa scrisa si audiovizual ar fi fost mai mult decit necesara. Poate ca existanta unui juriu profesionist (ma gindesc aici la un invitat - poate un jurnalist cunoscut de la unul dintre ziarele centrale ori un profesor de la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti sau Iasi - care sa faca selectia materialelor de presa). Poate ca atragerea in proiect a unor ONG-uri, gen APD, ar spala un pic din imaginea de actiune politica pe care o poate capata actiunea.

In ceea ce ma priveste, o sa sprijin evenimentul, dar asta nu inseamna ca apreciez organizarea lui, ci faptul ca sint de acord cu necesitatea unui astfel de demers. Si chiar daca editia din acest an ar putea fi un esec, sint convins ca o sa avem de invatat toti din ea si ca editia viitoare ar putea fi cu adevarat o reusita.

A… uite si nominalizarile mele (doar presa scrisa):

Cel mai bun reportaj:

Florentin Coman – “S-a prabusit cu avionul si a supravietuit”. Este povestea cutremuratoare si foarte bine scrisa a unui batrin militar prabusit in ocean, cu un avion al companiei Tarom, in urma cu aproape 30 de ani.

Cel mai bun editorial:

Cati Lupascu – “Cu Dumnezeu coleg de banca”. Un punct de vedere echilibrat pe tema religiei in scoli. Mi-ar fi placut sa fi scris eu textul cu pricina.

Cel mai bun fotoreporter:

Nicu Mircea. Dupa mine, cel mai bun fotoreporter din Braila. Am lucrat impreuna la “Libertatea”, “Braileanul”, “Monitorul de Galati”, “Monitorul de Braila” si “Obiectiv”. Un profesionist desavirsit.

Cel mai bun reporter de stiri:

Simplu. Mihaela Dan. Fiindca nu pierde nimic. 

Cel mai bun reporter de sport:

Mmm…? Imi vine sa zic Danut Lungu, dar e la Galati. Asa ca spun Costel Filip.

Gata. Ma opresc aici. Cu restul revin in urmatoarea insemnare.